Halep, „femeia fantastică” a României. FOTO | Șapte momente din 2014, când toți am respirat în același timp cu loviturile Simonei

Halep,
  • Publicat:
  • Actualizat:

Simona Halep a terminat în stil de mare campioană un an 2014 în care le-a demonstrat tuturor că nu este doar o stea în devenire, ci o certitudine. Sportiva noastră a uimit o lume întreagă la turneele de la Roland Garros și Wimbledon, pentru ca apoi, pe final de an, să revină asemenea unei „păsări Phoenix”, când nimeni nu îi mai dădea șanse la Turneul Campioanelor, având în vedere accidentările dese din ultima perioadă.

Îți propunem mai jos să ne amintim de cele mai frumoase momente oferite de Halep în acest an. De la nopțile pierdute la Australian Open, la cea mai frumoasă reprezentație a unei sportive din România în ultimii 25 de ani în capitala Franței sau la cea mai usturătoare înfrângere suferită de Serena Williams, în ultimii 16 ani.

Ianuarie: Australian Open – sfert de finală. Aceeași cotă cu Federer, după 3 tururi

Plecată la drum cu șansa a 11-a la câștigarea trofeului, constănțeanca a entuziasmat după doar trei tururi și era văzută de specialiști a 4-a favorită, doar Victoria Azarenka, Na Li și Ana Ivanovic fiind mai bine cotate.

Interesant este că lui Halep i se acorda, după trei tururi, o cotă de 12/1 să se impună la Antipozi, de aceeași cotă beneficiind și cel mai titrat tenisman din istorie, Roger Federer. Elvețianul se afla la unul dintre cele mai bune turnee din ultimele luni, ajungând în ultimii opt fără a pierde set.

17 turnee de Grand Slam are în palmares Federer, fiind din acest punct de vedere cel mai titrat sportiv din Era Open.

4 titluri are elvețianul în palmares la Antipozi (2004, 2006, 2007, 2010)

  • După Australian Open, Halep a intrat între primele 10 din lume. Doar 3 alte sportive din România mai reușiseră așa ceva: Mariana Simionescu, Virginia Ruzici și Irina Spîrlea

Februarie: Doha. Primul turneu din categoria Premier 5

Simona Halep câștiga în februarie primul trofeu din 2014. După ce în 2013 a fost la cel mai înalt nivel (a câștigat șase turnee WTA), Simona și-a regăsit pofta de joc la Doha. Constănțeanca a învins-o în finală pe Kerber, scor 6-2, 6-3, și își trecea în cont cel mai valoros trofeu din carieră – primul din categoria Premier 5.

Grație acestei performanțe, Halep ajungea pe locul 9 în lume.

Mai: Madrid. Finală contra Șarapovei

Deși este considerată o jucătoare completă, Simona a demonstrat încă o dată că cel mai confortabil se simte pe zgură. În capitala Spaniei, a bifat cea mai bună performanță într-un turneu din categoria Premier Mandatory, ajungând până în finală, unde s-a înclinat greu, la capătul a trei seturi, în fața Mariei Șarapova.

În drumul spre ultimul act, Halep a trecut de Lisicki (finalistă la Wimbledon), dar și de două foste câștigătoare de Grand Slam (Ana Ivanovic și Petra Kvitova).


Iunie: Roland Garros, turneul de referință

Intrată în competiția din capitala Franței din postura de cap de serie numărul 4, Simona a pierdut doar 11 game-uri în primele trei runde, contra Kleybanovei, lui Heather Watson și Mariei Teresa Torro Flor.

Jocul excelent și l-a păstrat și în următoarele runde, când Stephens, fosta câștigătoare Svetlana Kuznetsova și Andrea Petkovic au fost victime sigure în drumul spre finală. Ultim act în care a ajuns fără a pierde vreun set, performanță care nu mai fusese atinsă din 1997, de Martina Hingis, la Australian Open.

Halep a urcat pe 3 în clasamentul WTA înainte de ultima dispută, ce se voia o revanșă în fața Mariei Șarapova, după înfrângerea din finala de la Madrid. Deși a gestionat excelent presiunea și a ținut aproape de adversară tot timpul, Halep s-a recunoscut învinsă de rusoaică, la capătul a peste trei ore epuizante: 6-4, 6-7(5), 6-4 pentru sportiva născută la Nyagan.
 

Iunie: Wimbledon. Accidentarea care a curmat un vis

Povestea Simonei Halep la Wimbledon s-a încheiat cu două zile mai devreme decât și-a dorit o națiune întreagă. Într-un duel al noii generații, românca a pierdut duelul din semifinale cu Eugenie Bouchard (Canada), scor 7-6 (5), 6-2. Deznodământul a fost influențat de o accidentare a Simonei în primul set, când la o alunecare a suferit o entorsă.

Pentru eleva lui Wim Fissette, partida cu tânăra canadiancă avea și alte mize pe lângă continuarea drumului către primului Grand Slam al carierei. Un succes în partida de joi ar fi însemnat automat locul 2 mondial în WTA, dar și prima poziție în WTA „Race to Singapore”.

Chiar dacă nu a reușit să treacă de semifinale, Halep a uimit încă o dată lumea tenisului. În doar câteva luni, ea a reușit să ajungă cel puțin între ultimele opt la cele mai importante turnee din lume, desfășurate pe suprafețe diferite: Australian Open, Roland Garros, respectiv Wimbledon.

Iulie: București. Adulată de mii de români

Obosită, dar fericită. Simona Halep a jucat la București pentru că și-a dorit neapărat să fie prezentă la primul turneu WTA organizat în România.

A câștigat titlul cedând un singur set și a ridicat trofeul mov la capătul unei finale de doar 68 de minute, 6-1, 6-3, în fața italiencei Roberta Vinci, cap de serie numărul doi. Și totul a fost deosebit pentru Simona, la București: turneul, atmosfera, rezultatul, copiii de mingi și organizarea.

După trofeul câștigat acasă, mă simt împlinită„, a spus Simona, care nu a ascuns faptul că la finalul partidei a avut lacrimi în ochi.

Octombrie: Turneul Campioanelor. A scris istorie în fața Serenei

Venită după o perioadă extrem de grea, în care accidentările au împiedicat-o să evolueze atât în turneele din America de Nord, cât și în Asia, Halep le-a adus tuturor aminte de jucătoarea din urmă cu doar câteva luni, când scria istorie la Roland Garros.

Într-o grupă grea, Simona și-a asigurat calificarea în proporție de 99,99% încă după primele două meciuri, trecând în minimum de seturi de Bouchard și Serena Williams. Partida cu jucătoarea din SUA a fost poate cea mai bună a constănțencei în întreaga carieră, administrându-i un incredibil 6-0, 6-2 numărului unu mondial.

Primul obiectiv e să câștig trei game-uri„, spunea Serena, fără ironie în glas, înainte de marea finală, care, din păcate a avut un scenariu diferit la 180 de grade față de disputa din grupe. Ținută în „viață” de româncă – dacă ar fi pierdut ultimul meci din grupe, cu Ivanovic, în două seturi, campioana noastră ar fi trimis-o pe numărul unu mondial „acasă” -, Serena a găsit resurse nebănuite pentru a-și lua revanșa. S-a terminat 6-3, 6-0, după un meci în care Williams a demonstrat încă o dată de ce a fost cea mai titrată sportivă a ultimilor 20 de ani, însă românii au rămas cu declarația dată de Halep pe aeroport, la sosirea în țară. „Serena mi-a spus că vrea să facă o poză cu viitorul număr unu mondial„. Un vis care părea interzis în urmă cu un și jumătate, dar care acum pare doar o chestiune de timp.
 

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Lidia Buble, înșelată cu cine se aștepta mai puțin: 'Era angajata noastră'
Lidia Buble, înșelată cu cine se aștepta mai puțin: 'Era angajata noastră'
România, misiune mai ușoară decât s-ar fi așteptat în preliminariile CM 2026? Cum ar putea arăta grupa ”Tricolorilor”
România, misiune mai ușoară decât s-ar fi așteptat în preliminariile CM 2026? Cum ar putea arăta grupa ”Tricolorilor”
Adriana Bahmuțeanu, dispusă să se mute în casa lui Silviu Prigoană pentru a fi alături de copiii ei! Declarația neașteptată făcută de jurnalistă după ce și-a îmbrățișat din nou băieții: „Era firesc să îmi propună asta”
Adriana Bahmuțeanu, dispusă să se mute în casa lui Silviu Prigoană pentru a fi alături de copiii ei! Declarația neașteptată…
Sârbii nu au avut milă după decizia UEFA în cazul România – Kosovo: „Un lucru este șocant”
Sârbii nu au avut milă după decizia UEFA în cazul România – Kosovo: „Un lucru este șocant”
Luis Phelipe este dorit la o echipă din Superligă! Anunţul făcut astăzi
Luis Phelipe este dorit la o echipă din Superligă! Anunţul făcut astăzi
ULTIMA ORĂ | Următorul antrenor demis din Superliga?!  Un tehnician experimentat are postul în pericol: ”Nu ştiu câtă rabdare mai are conducerea”
ULTIMA ORĂ | Următorul antrenor demis din Superliga?! Un tehnician experimentat are postul în pericol: ”Nu ştiu câtă rabdare mai…
Cum a ajuns să arate Anna Kournikova acum, la 22 de ani după ce era votată „cea mai sexy femeie din lume”
Cum a ajuns să arate Anna Kournikova acum, la 22 de ani după ce era votată „cea mai sexy femeie…
Ce reacție a avut Reghe, la o săptămână de când Anamaria Prodan i-a dat mesaj și i-a cerut iertare. '' Îi urez tot binele din lume''
Ce reacție a avut Reghe, la o săptămână de când Anamaria Prodan i-a dat mesaj și i-a cerut iertare. ''…
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Nevasta mea s-a îmbrăcat în polițistă și mi-a spus..
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Nevasta mea s-a îmbrăcat în polițistă și mi-a spus..
Impact uriaş pentru România după ce va adera şi terestru la Schengen
Impact uriaş pentru România după ce va adera şi terestru la Schengen
Structură ENIGMATICĂ găsită în jurul unei stele din afara galaxiei noastre
Structură ENIGMATICĂ găsită în jurul unei stele din afara galaxiei noastre
Până la Valentina am avut tot ce mi-a plăcut ochiului! Decizia radicală a lui Cristi Borcea, care i-a schimbat complet ultima căsnicie!
Până la Valentina am avut tot ce mi-a plăcut ochiului! Decizia radicală a lui Cristi Borcea, care i-a schimbat complet…
Motivul real pentru care Silviu Prigoană și-a botezat primii copii Honorius, Silvius și Maximus
Motivul real pentru care Silviu Prigoană și-a botezat primii copii Honorius, Silvius și Maximus
Complet interzis la TV și internet în România. Legea intră în vigoare mâine la ora 07:00
Complet interzis la TV și internet în România. Legea intră în vigoare mâine la ora 07:00
„Un prunc” Igor Cuciuc, primele declarații despre cel de-al doilea copil, după moartea tragică a fiicei lui. Artistul este pregătit să devină tată din nou
„Un prunc” Igor Cuciuc, primele declarații despre cel de-al doilea copil, după moartea tragică a fiicei lui. Artistul este pregătit…
Avem TESTAMENTUL lui Silviu Prigoană! Surpriză MAXIMĂ pentru Adriana Bahmuțeanu
Avem TESTAMENTUL lui Silviu Prigoană! Surpriză MAXIMĂ pentru Adriana Bahmuțeanu
România este campioană mondială la Counter-Strike 2. Care e „formula” câștigătoare?
România este campioană mondială la Counter-Strike 2. Care e „formula” câștigătoare?
FC Botoşani-FCSB 1-0, în meciul restanţă din etapa a 4-a a Superligii
FC Botoşani-FCSB 1-0, în meciul restanţă din etapa a 4-a a Superligii
Rovinieta NU se mai plătește înaintea efectuării călătoriei. Legea a intrat în vigoare
Rovinieta NU se mai plătește înaintea efectuării călătoriei. Legea a intrat în vigoare
Horoscop weekend 23 - 24 noiembrie 2024. Ce zodii sunt binecuvântate de Univers în aceste două zile
Horoscop weekend 23 - 24 noiembrie 2024. Ce zodii sunt binecuvântate de Univers în aceste două zile
×